Reacție nervoasă a lui Ion Iliescu, întrebat despre dosarul Revoluției: „Acum să stăm să tot plângem morții, în loc să tragem concluziile politice?”

Publicat: 25/02/2016, 21:12

Fostul președinte Ion Iliescu a declarat, joi, că „CEDO este intresată să întrețină” subiectul dosarelor Mineriadei și Revoluției, precizând că înțelege „sacrificiile umane” din decembrie 1989, dar „asta a fost” și nu trebuie „să stăm să tot plângem morții”

„Eu îi înțeleg pe cei care au avut pierderi, dar asta a fost. A fost caracterul cel mai radical de tranformare din tot arealul nostru. Nici ungurii, nici cehii, nici polonezii nu au avut asta, nici măcar bulgarii. Deci la noi a fost o mișcare radicală de înlăturare a vechiului regim, cu sacrificii umane. Revolta din decembrie a însemnat sacrificii umane. Acum să stăm să tot plângem morții, în loc să tragem concluziile politice adecvate pentru tot procesul de dezvoltare a societății românești…?”, a spus Iliescu.

Întrebat ce părere are despre redeschiderea dosarului Mineriadei fostul președinte a afirmat că „nu este nicio problemă”, dar că nu știe cui slujește un astfel de demers.

„Nu știu cui slujește, alminteri nu-i nicio problemă, dar pusă sub acest aspect – luarea la întrebări și analize pe plan judiciar… A fost un moment de istorie cu părțile bune și cu părți mai puțin bune, cu stări conflictuale. Am trecut peste ele, am depășit. Ce rost are să dezgropăm? Ele trebuie să formeze obiectul unor asemenea dezbateri, unor oameni care stau și studiază istoria ca să tragem învățăminte, nu să tot întreținem o stare”, a declarat fostul președinte, după un simpozion CPUN, organizat la Senat.

Pe 23 februarie, Curtea Europeană pentru Drepturile Omunului (CEDO) a condamnat România, obligând la plata de despăgubiri către 17 reclamanți, pe motiv că statul român nu a făcut „o investigație eficientă” în dosarul Revoluției.

Și în 2011, CEDO a decis în 2011 că România nu a soluționat eficient și la timp dosarele privind victimele de la Revoluție „Curtea a arătat și în trecut că o amnistie față de aceste crime este incompatibilă cu datoria statului (român n.red.) de a investiga acte de tortură și cu lupta împotriva impunității pentru crime internaționale”, se arata în decizia CEDO din 2011.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Nu folosi acest obiect din camera de hotel. Riști să pleci acasă cu boli serioase
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ed Sheeran a făcut senzație la București! Ce surpriză de proporții le-a pregătit fanilor: ”Nu-mi...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cel mai recent truc promovat în online pentru prevenirea ridurilor: masajul